Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că este profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia şi a transmis sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi. Potrivit Corriere del Veneto, autobuzul, care funcţiona cu metan, era încărcat cu turişti, iar la bord se afla un grup de ucraineni.
”Sunt profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia. Sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi. Noi, România, suntem alături de toţi cei afectaţi în aceste momente dificile”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis pe X.
Cel puţin 21 de persoane au murit şi 18 sunt rănite după ce un autobuz plin a căzut marţi seara de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneţia, relatează presa italiană, care citează un bilanţ anunţat de prefectură.
Cel puţin 21 de persoane au murit şi 18 sunt rănite după ce un autobuz plin a căzut marţi seara de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneţia, relatează presa italiană, care citează un bilanţ anunţat de prefectură.
Trei ucraineni, un croat, un german şi un francez se numără printre răniţi, scrie France-Presse, citând un purtător de cuvânt al municipalităţii. În acest moment, bilanţul rămâne de 21 de morţi şi 18 răniţi, în marea lor majoritate cetăţeni străini de diferite naţionalităţi.
”A existat un zvon că autobuzul a luat foc, dar a fost doar un început de incendiu care a fost imediat stins. A fost un autobuz electric care s-a prăbuşit de la 10 metri şi nu cred că a lovit cablurile de înaltă tensiune, ci s-a prăbuşit pe drumul de legătură Carbonifera, care se conectează direct la sistemul de autostrăzi din Veneto”, a fost declarat consilierul pentru drumuri al municipalităţii din Veneţia, Renato Boraso, pentru Sky Tg24.
„În acest moment dinamica accidentului rămâne de neînţeles, sperăm că mâine, la lumina zilei, vom putea înţelege ce s-a întâmplat”, a declarat preşedintele regiunii Veneto.
Vehiculul nu a fost încă îndepărtat, pentru că există riscul unui nou incendiu. Autobuzul avea, de fapt, o dublă alimentare, electrică şi cu metan, şi se fac eforturi pentru a răci bateriile pentru a împiedica reaprinderea flăcărilor.
Temerea salvatorilor este că în autobuz se aflau mai mulţi pasageri decât cei declaraţi şi nu este exclus nici ca, atunci când vehiculul a distrus bariera de protecţie, să fi trecut peste cineva. Prin urmare, numai după ce vehiculul va fi îndepărtat, se va putea exclude prezenţa altor victime sau răniţi, potrivit Sky Tg24.
CITEȘTE ȘI: